Teatru la Muzeu, o utopie?

Nu, cu ceva ani (destui) în urmă nu puteai gândi că teatrul-arta actorului-ar putea avea sens într-un spațiu muzeistic! Dar, da, există teatre care și-au creat propriul muzeu pentru a-și putea …eterniza valorile, trecutul! Există muzee care și-au propus stabilizarea valorilor timpurilor, creînd , la rândul lor, spatii destinate (din pacte, prea puține) valorilor teatrale!

            Anii din urmă, ne-au „servit pe tavă, capitalismul. O lectie dură, dar eficientă și generatoare de idei.
Instituțiile de cultură au trebuit să-și reconfigureze traseul, să-și propună noi strategii de atragere a publicului, un management mai complex și mai util, dacă e să-mi exprim franc, opinia.
Teatrul independent a început timid dar a evoluat rapid. În acest context, în Bacău a prins aripi ideea de-a „comunica”cu alte instituții de cultură . S-a oferit posibilitatea teatrului de-a (se) exprima intr-un nou spatiu, in afara scenei, într-un spațiu alternativ. 
De-a se exprima în afară, dincolo de scenă, dincolo de „locul călduț”, dincolo de siguranța pe care ți-o oferă scena, culisele…
Publicul este divers…Există public de teatru, public de muzeu, de filarmonică, de circ, de film…
Am îndrăznit la un moment dat să unesc publicurile. La Muzeu. Pentru că Muzeul îți oferă ,nu o siguranță, ci ideea de apartenență, de fixitate intr-un anumit spațiu, într-un anumit timp.
Astfel , am creat pentru muzeu, la Sala 13 a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, un spațiu larg, permisiv multor evenimente artistice, culturale, un spectacol care să unească Teatrul ,Filarmonica si Muzeul. Trei instituții de o importanță covârșitoare, în spatiul băcăuan. Piloni ai Culturii.
Bazat pe „Scrisorile portugheze”, scrisorile călugăriței Mariana Alcoforado, s-a creat spectacolul „5 si cu 1, Șase pentru un Amor” în colaborare cu cinci muzicieni ai Filarmonicii „Mihail Jora”, Bacău, Cvintetul „Orpheus” (Ciprian Sicinschi-vioara 1, Dan Crivăț -vioara2, Adrian Gheorghe-violă, Ciprian Cărare-contrabas, Liviu Mera-violoncel), actrită a Teatrului Municipal Bacovia, Eliza Noemi Judeu (subsemnata), in spațiul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.
A fost, dincolo de evenimentul inedit, o evidențiere a posibilității unirii, din când în când, a celor trei instituții… A fost un vis devenit realitate! 
Acest tip de proiect sperie și încurajează în aceeasi măsură. Sperie pentru că, oricărui edil, nepus la punct cu însemnătatea fiecărei instituții în parte, îi poate sugera ideea creării unui spațiu pe care-l va numi sugestiv „cultural” și în care, de fapt, nu putem fi siguri ca va exista o perspectivă reală; încurajează prin ideea că artele se pot uni într-o structură a cărei identitate le include: Muzeul.
Poate că astfel de evenimente nu au nicio utilitate. Dar dacă au?!Poate că nu e cea mai bună politică dusă de instituțiile de cultură în atragerea publicului, dar care politică e satisfăcătoare…? Aflați că numai acesta poate fi manifestul nostru. Așa știm noi să ne manifestîm opiniile: jucând teatru. De aceea întreb: avem nevoie de Cultură? Cum? În ce fel? Cât de mult? Cert este faptul că artele se pot uni,din când în când, sub umbrela Muzeului dar e nevoie de finanțare. Lipsa finanțării o pot deduce și întelege. Lipsa interesului, însă, n-am s-o pricep niciodată.
Fiecare instituție are propriul scop. Dar, uneori, e bine ca ele să conștientizeze că readucerea Publicului în instituțiile de Cultură e abslout necesară, plină de speranță, înălțătoare și că, uneori e de bun augur să  „intervii” în viața contribuabilului și să-i arăți de ce exiști și care ți-e menirea.
– Care-i treaba ta, instituție de Cultură?!
– Să prelungesc Speranța….de Viață.

Autor:
Eliza Noemi JudeuDirector al Teatrului Municipal Bacovia            

  •  
  •  
  •  

Author: irina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *