Unde se duc artiștii când se duc?

Undeva în colțul Galeriilor ”Alfa” era locul lui când se desfășurau vernisajele. Nu era un om izolat, dimpotrivă, dar în modestia lui, nu-i plăcea să stea în vizorul aparatelor de fotografiat și filmat. Își dădea rar cu părerea despre tablouri și pe toate le califica ”bune”. Nu avea noțiuni de respingere, critică sau depreciere.

            Ovidiu Marciuc a fost pictorul și profesorul pe urmele căruia e greu de călcat. Unicitatea lui a constat în caracter, metodă și arta pedagogică. De-a lungul anilor a format multe generații, a fost admirat și urmat în carieră, de mulți dintre elevii săi. Erau fascinați de el, de vorbele lui puține și înțelepte și nu impunea nimănui un stil anume ci lăsa libertatea de alegere, mizând pe viziunea proprie a fiecăruia.

            Vestea morții lui a fost un șoc puternic pentru familie, lumea artei, pentru prieteni, colegi, elevi și toți cei care l-au cunoscut. Avea o nemăsurată bunătate și o capacitate de înțelegere cum rar mai au astăzi, oamenii. De aceea lacrimile tuturor care au stat la căpătâiul său, pe ultimul drum, au fost dureroase și sincere. 
           Unde se duc artiștii?! Cine poate spune? Noi avem speranța că pictorul Marciuc, s-a oprit în Eternitate, într-un loc unde neapărat se află un șevalet, o pensulă și destulă culoare cât să poată zugravi tot Raiul.

            ”Ne întâlnim acolo Sus. Acolo sus ne întâlnim, Ovidiu!”, îl plânge colegul și prietenul său, profesorul Gheorghe Zărnescu, uitându-se la chipul neschimbat dar împietrit al celui cu care abia vorbise și cu care avea proiecte de realizat.

            Acolo Sus, ajungem cu toții. E legea firii. Dar Ovidiu Marciuc a plecat prea timpuriu. E drept că nu putem decide plecările celor dragi și nu avem cui reproșa imensul gol lăsat dar putem să-l evocăm de fiecare dată când ne aflăm în fața artei.      Ovidiu Marciuc era ARTA însăși.  

De aceea Complexul Muzeal ”Iulian Antonescu” i-a achiziționat lucrările: să-i avem arta mereu aproape și să avem pilda esteticii picturale, pentru cei ce vor veni din urmă.

(Foto credit: Ovidiu Ungureanu, atelierul Chromatique)

  •  
  •  
  •  

Author: irina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *