Mihnea Baran în culori

În haosul ăsta al lumii nebune în care s-au pierdut de mult hățurile, Mihnea mi-e ”stațiune de odihnă”. O gură de ”aer de Borsec” în vremurile zilelor dificile sau când extazul mă cuprinde și n-am cu cine mă bucura. Mi-e coleg… de fapt singurul coleg și ne petrecem opt ore într-un birou fără aerisire, fără geam care să ne permită să vedem lumina, întunericul, ploaia sau soarele. Noi doar bănuim vremea și deseori dăm greș. 🙂

Nu emitem pretenții. Stăm cuminți și ne facem treburile. Punem muzică cu rândul să nu ne supărăm, la radio-ul cu tranzistori. Eu-s cu programe de știri, teatru și jazz, el e cu rock și ceva folk…
Într-o pauză, îmi face portretul dintr-o grafică simplă pentru el, complicată pentru mine și într-adevăr..originalul semăna cu rezultatul obținut pe A4.
Îmi vine să-l întreb cum de-a ajuns să picteze și cine l-a îndrumat spre artă și chiar mă avânt într-un interviu în care Mihnea alunecă întru evocarea vremurilor copilăriei și a zilelor fericite.
A fost elev al Școlii ”Miron Costin” dar pentru că ”mâzgâlea băncile” și-o făcea într-un fel artistic, fără să fi primit lecții de la cineva, sfatul dirigintei a fost să se ducă la un liceu de artă. Și așa s-a întâmplat. Elev al profesorilor Stanciu, Burlacu și mai apoi, al răposatului Ovidiu George Marciuc, Mihnea a evoluat foarte repede.
Pentru că este hipoacuzic, lumea lui a devenit arta. Consideră că arta nu-l trădează, nu-i întoarce spatele și nu-l judecă greșit așa cum deseori, oamenii o fac, fără să ia în calcul durerile pe care le provoacă.
Mihnea a urmat apoi cursurile Facultății de artă și Design Cluj, a revenit în Bacău victorios, plin de știință și nimeni nu l-a putut opri în a-și lansa expoziție după expoziție.
Mihnea Baran poate intra pe orice tărâm artistic: fotografie, grafică sau pictură. Și-a particularizat stilul, este recognoscibil datorită paletei de culori vesele pe care o utilizează dar și datorită ”cailor colorați” de la ultimul vernisaj care a fost de mare succes.
Fiu al regretatului director general al trustului ”Deșteptarea”, Constantin Baran, om de înaltă ținută morală și nepot al directoruui Poligrafiei Bacău, Ilie Baran, Mihnea duce mai departe acest frumos filon al artei. Nu arta cuvintelor așa cum era obișnuința în familia lui, ci măiestria culorilor și a redării chipurilor și naturii înconjurătoare.
Mihnea are un suflet plăpând, așa cum artiștii, în genere, sunt plăsmuiți. Nu dorește decât simple aprecieri după ce a lucrat la câte un material și pentru care a depus efort dar spre dezamăgirea-i, nu le primește niciodată. N-ar durea gura pe nimeni să spună: ”Frumos. Felicitări!” dar nu se întâmplă. Dacă s-ar întâmpla, i-ar aduce multă bucurie.
Numai că salutul, aprecierile și simpla relaționare nu le poți smulge. Ele ar trebui să vină natural, din dorința de a-i acoperi celuilalt, ceea ce numea Maslow, în piramida nevoilor, ”Nevoia de stimă și apartenență”.

Gândește în culori! Dă drumul cailor să zburde! Așează-te în fața șevaletului și întreabă-l ce vrea de la tine! Apropie urechea de lemnul deloc mort, și ascultă! Îngăduie-ți fericire și nu lăsa pe nimeni să-ți pună piedică. Îți aparții.

  •  
  •  
  •  

Author: irina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *