De Ziua Culturii Naționale- pictură, teatru, poezie

Heraclit spunea despre cultură că ”este al doilea soare pentru cei culți”. Evenimentele culturale nu trebuie să fie opulente și nici strălucitoare. Cultura este oricum grandioasă prin rolul ei de a ne sensibiliza și de a ne obliga ca din când în când să ne uităm în adâncul sinelui și să ne confruntăm duioșiile, bucuriile negrăite sau lacrimile nevărsate.

Exhaustiv privind fenomenul de cultură, dacă e să fim onești, nu trebuie să lăsăm nimic din ce-i creație, pe dinafară. Cu ce e mai prejos versul față de pictură? Dar dintre teatru și literatură, care-i mai minuscul sau mai impozant? Un răspuns obiectiv ar putea fi: expresia lăuntrică a unui artist, expusă privirii sau auzului celorlalți este mai întâi un act de curaj și mai pe urmă, un crâmpei de artă, implicit o cărămidă pe altarul culturii. Lista răspunsurilor e deschisă. Spectatorul, iubitorul de frumos are voie să emită opinii pentru că numai el are privilegiul de a fi instanța critică a artistului.

Ziua Culturii Naționale a fost gândită în acest an, de către muzeografii Complexului Muzeal ”Iulian Antonescu” Bacău, ca un randez-vous între arte. O piramidă culturală având drept scop omagierea poetului național MIHAI EMINESCU și lansarea albumului Artiști plastici băcăuani în colecțiile Muzeului de Artă Bacău.  

Muzeograful Marcela Gavrilă a descris pe rând cei 12 artiști prezentați în revista aflată la al patrulea număr, care au îmbogățit cu lucrările lor, patrimoniul Muzeului de Artă. Lucrările artiștilor, despre care muzeograful vorbea atât de frumos, ne erau alături, pe simezele galeriei iar artiștii cuprinși în volum, erau printre noi, așteptându-ne să ne descifreze curiozitățile.

Solistul de muzică folk, Trandafir Neica, ne încânta din când cu melodii provenite din versurile clasicilor noștri. Spectatorii fredonau și ei odată cu artistul, cântece evocatoare ale tinereții sau copilăriei, cu care am crescut.

Actorii Teatrului Municipal ”Bacovia” au romanțat evenimentul, citind corespondența dintre Veronica Micle și Eminul ei iubit. ”Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume.”, ”Măi fată nebună și drăgălașă,  îți sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, și te rog, te rog mult să te liniștești, să crezi în statornicia și în iubirea mea și să speri, dacă poți spera”…expresii atâtde afectuoase, apelative drăgăstoase și promisiuni în aceste scrisori, care par venite dintr-o altă lume, pentru noi- cei de azi, care și iubirea o privim superficial și pe fugă.

Un spectator cu totul special, chinezul Yin Yuguo, student al Universității ”Vasile Alecsandri” din Bacău, ținea o carte în mână și murmura cuvintele din ea, ca pe rugăciunile dintr-o carte sfântă. Poftit să ne împărtășească experiența sa ca student al unei facultăți românești de științe umane, am aflat că a venit în urmă cu trei luni din China, pentru dragostea de limbă română și admirația nețărmurită pentru poezia lui Mihai Eminescu. A recitat trei dintre poeziile marelui poet atât în limba română, cât și în limba chineză iar publicul l-a îndrăgit imediat. Cum aveai să rămâi impasibil când un străin venit din îndepărtata Asie, recită cu atâta entuziasm poezii pe care unii dintre români, din indolență, nici nu le cunosc?!
(Nenorocirea a făcut ca după câteva zile, entuziastul și admirabilul student chinez, să-și găsească sfârșitul într-un tragic accident, în gara Roman. Noi, spectatorii care l-am aclamat sincer și cărora ne-a smuls lacrimi și aplauze, fusesem poate ultimii care l-au îmbrățișat și încurajat. N-a fost drept ce i s-a întâmplat și vestea a șocat pe toată lumea. Dar cine suntem noi să decidem când și cum să se întrerupă viața cuiva?!)

Când vorbești despre Mihai Eminescu și poezia sa titanică, neapărat trebuie să ai alături un profesor de Limbă și Literatură Română! El poate situa corect și obiectiv, romantismul poetului în literatura română și universală, acolo unde îi este locul! Prof. Roxana Roșu, de la Colegiul Național ”Ferdinand I” , om cu alese calități oratorice, ne-a cucerit cu multitudinea de ipostaze și realități ale operei eminesciene. S-a putut observa cu ochiul liber, talentul și harul pedagogic al tinerei profesoare și garanția stimei spectatorilor, a fost liniștea și atenția cu care a fost urmărită pe tot parcursul comunicării. ”Eu nu-l iubesc pe Eminescu!Îl ador!”.
Bine faci, dascăl dăruit! Iubește-l și învață-ne și pe noi să ne iubim valorile cu patimă!

Trandafir Neica a găsit de cuviință să desăvârșească randez-vous-ul  cultural  cu ”Romanță fără ecou”, pe versurile romanticului Minulescu. Dacă iubirea-i bibelou de porțelan/obiect de preț cu smalțul nepătat, înseamnă că nu ne rămâne decât să căutăm iubire și odată găsită, s-o păstrăm imaculată!

 Fără să ne propunem un scop anume, asta a fost menirea Zilei Culturii– să ne amintească de iubire și să ne propună să jinduim la sentimente alese, lăsând deoparte falsele pudori. Pe scurt, să redevenim oameni și să ne bucurăm de privilegiul de a iubi, de a suferi și de a ne puncta existența cu afecțiune față de tot ce ne înconjoară.

  •  
  •  
  •  

Author: irina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *