Cătălin Dobre așa cum a fost

Prin peisajul obscur al anilor 90, pe Mioriței, puțini se remarcau cu adevărat: deținători de tarabe, aur, paiete, treininguri de plastic și limbaj de bazar de Istanbul sau cel mult de gara Berlin.

Cartierul nostru era un cimitir de mașini cumpărate cu maxim 50 de mărci, motiv pentru care, gagiilor li se părea că trebuie să le cadă toată suflarea feminină, la picioare.
Dar peste drum de blocul meu, se evidențiase de tinerel, fiul Rodicăi, care adusese în cartier spuma-spumelor, mașina timpului și cel mai motiv de ciumegăreală: Camaro Cabrio. Pe verde oliv.
Când demara Cătălin Dobre, din fața blocului, de pe Prieteniei 10, șapte inimi cădeau secerate ca muștele și alte șapte suflete invidioase crăpau instantaneu.

Cătălin era o combinație frumoasă de elev eminent cu șnur galben atârnat de epoleții cămășii de pionier, un politicos excesiv, un simpatic dar și-un combinator, cartofor, iar mai târziu client al cazinourilor și caselor de pariuri.

Nu l-am văzut cu anii, decât pe fugă, ieșind din vreo sală de jocuri de prin centru și mă saluta la fel de jovial dar nimic mai mult. N-am mai lungit niciodată vorba așa cum o făceam când eram vecini. Mi-a rămas întotdeauna simpatic și-mi plăcea c-avea vorbele la el. Știam că maică-sa locuia în Franța, de ani mulți. Practic Cătălin, era singur. Așa a trăit și nu știu câtă afecțiune o fi primit, sfaturi, atenție…mie mi se părea un sensibil și deodată…avalanșa de știri pe internet, televizor, ziare cu odioasa crimă. Pentru mine, și cred că pentru alți vecini care l-au cunoscut pe Cătălin Dobre din anii când îi fluturau pletele în cabrioletul verde, n-a fost tocmai ușor să ni-l închipuim pe acest om înjunghiindu-și sălbatic, soția doar pentru că îl anunțase că relația lor s-a terminat.

Ce l-o fi determinat să ajungă atât de disperat și să vadă în despărțire, sfârșitul lumii?! Unii spun că era consumator de prafuri și că era presat de cămătari, alții spun că juca tot ce prindea și nu mai era de mult rațional, umbla ca un bezmetic fără nicio țintă.

Eu nu-i găsesc nicio scuză pentru răul făcut propriului copil, atâtor suflete care vor avea de suferit toată viața. A sfârșit urât. S-a aruncat în Bistriță, sleit de puteri după ce lăsase în mașină cadavrul femeii de doar 30 de ani, care mai era și însărcinată.

Ce-a mai rămas din rebelul care conducea Kamaro și împărțea la bloc, fetelor, dulciuri nemțești? O dramă imensă în care suspină pe veci suflete sfâșiate de durere.

  •  
  •  
  •  

Author: irina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *