fbpx
Veață

Cu pixul în mână mă simt în largul meu

Mi-e drag să-mi scriu gândurile, trăirile, întâmplările, uimirile, dezamăgirile și toate câte îmi trec prin fața ochilor și prin carne.
Niciodată nu te angajezi într-o conversație atât de total cum o faci în fața unei pagini goale, când te adresezi unui destinatar necunoscut!
Să vezi ochi lăsați în pământ, să fii întrerupt, să fii imediat judecat pe te miri ce, să nu fii ascultat sau mai rău să se simuleze ascultarea, iată în ce ratare se poate transforma conversația! De asta iubesc eu scrisul, cu toată ființa mea.

Cât am renunțat la blog, scriam pe fițuici și le băgam printre paginile cărților, să uit de ele. Acum le găsesc și mă gândesc ce articole ar fi ieșit de-acolo! Poate aș fi pus lucruri la punct sau aș fi schimbat câteva mentalități rătăcite sau poate că n-aș fi obținut nimic, continuând doar s-abat asupră-mi, valuri de dispreț. Mai crede cineva că-mi poate păsa de antipatiile unora care oricum nu mi-ar fi fost niciodată prieteni?! Prietenii pe care îi țin aproape de suflet și care contează pentru mine, încap într-un bilețel strecurat în palmă. Eu am îmbătrânit pe drumul dezamăgirii. Nimic nu mă poate uimi numai că mă umplu de silă, milă și indignare.

De citit, mă citiți toți, dar toți! Cu obstinația unui tăntălău care știindu-și nemernicia, așteaptă cu limba de-un cot, să i se arate obrazul.
Eu sunt norocoasă că-mi așez gândurile în foi. Cu pixul în mână sunt liberă, sunt în largul meu, aici dau eu șuturi în cur mitocanilor…Dar voi? Voi cum vă strigați furia când urechile-s surde?
Chiar dacă ați vorbi, să nu uitați: cuvintele zboară, scrisul rămâne! Iar cuvintele scrise dor ca niște plăgi ulceroase pe care se apasă cu bocancul.
Zdrang! Trosc! Poc!

Eu scriu, Ich schreibe, I writte, j’ écris, io scrivo…

  •  
  •  
  •  

2 comentarii

  • Cristian Petrosanu

    Sincer, mie mi-a parut rau cand ai incetat sa mai scrii. Si n-o spun ca sa te perii, ci pentru a te incuraja sa continui. Pe care il duce pixul, s-o faca! N-am timp, la naiba, ca m-as apuca si eu sa ma dau in stamba pe vreo pagina!

  • Kris Esku

    Intr-o zi și înălțimile vor urla in cădere… dar fără cuvinte.
    Tu continuă să scrii. Cuvintele tale vor urla in locul tău. Scrisul e valabil doar exersat în marginea prăpastiei interioare, acolo unde între totul şi nimic stau punte cîteva cuvinte. Cuvinte cu care poţi deturna atît viaţa, cît şi moartea. Esta e forma ta de catharsis. Îți șade bine tonul acesta uman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *