fbpx

Din octombrie-n octombrie

Din toamna trecută până-n toamna asta, am aflat cum e să ai peste 50. Nimic nu s-a schimbat la mine. Sunt aceeași dar mai crocantă, îmi mai troznește câte-un oscior, îmi cresc dioptriile, kilele de pe pulpișoare nu se mai dau duse și din fustele de anul trecut, am făcut cârpe de șters undițele și barca din balcon, că nu-mi intrau nici pe-un braț, d-apoi pe cur…! Nu mă bucur dar nici nu mă-nspăimânt. E-o enervantă normalitate.

Auzisem de asta dar n-am crezut că trece și pe la mine. Ghinion, am intrat în vizor! Mi-aud complimente la mișto de dragul conversației ”Grasă și frumoasă!”, ”Are omul unde pe ce pune mâna”, ”Taci că erai prea slabă, abia acum ești bunoacă!”

Nu mai stau să număr ani și kilograme. N-ar ajuta, oricum. Iau lucrurile așa cum sunt și mă bucur ca un copchil retardat, de orice-mi iese-n cale.
În general, mi-e bunuță viața. Pozez nori în formă de gheme, am terminat de citit tot ce-a scris Philip Roth, am găsit autori evrei interesanți, am citit poezie mai multă decât în alți ani, m-așez la vorbă cu necunoscuți numai s-aud povești noi și m-am lăsat de televizor, știri, politică și alte vreascuri lipsite de sens.

Mă sperii uneori că-mi place liniștea din ce în ce mai mult și-mi zic că m-au năpădit ifosele de babetă dar o fi vreo înțelepciune de care nu-s conștientă! Oamenii pe care-i cunosc și pentru care garantam, au devenit urâți. Scârbos de urâți, până la vomă. Îi văd interesați de rahaturi materiale, de haleală, de parandărăt, de căpătuială rapidă, de ciordeli, capabili să calce-n picioare orice…de parcă ar trăi cât lumea! Dar pot face abstracție de ei. Îmi activez ochelarii de căluț autist și nu-i simt chiar dacă-mi suflă-n ceafă. Mi-e de-ajuns că am o cârcă de prieteni miștoci, cu care-mi beau cafeaua și rose-ul de Cricova.

Mi-e dor de bulion pe pâine, de miros de gaz de lampă și de ”…șapte purici pe-un picior” înainte s-adorm.
Sărut mâna, tanti! Nu eu fac gălăgie dimineața alergând cu pantofii cu toc pe scări- eu mă-ncalț cu papuci lejeri! Dar e-adevărat că de la mine se-aude muzică la 5 jumate. Nici nu mi-aș începe ziua fără jazz.
Ieri s-au făcut 51. Enervant truismul ”Nici nu știu când au trecut!” dar într-un fel chiar așa gândesc.

Îmi măsor bucuriile și durerile, dintr-un octombrie în altul.

  •  
  •  
  •  

2 thoughts on “Din octombrie-n octombrie

  1. De când am 50+ ma simt de parca am ajuns pe vârful muntelui si privesc spre văile din jur, amintindu-mi condescendent cate griji, dileme si angoase aveam când urcam! Acum parca toate-s mai line, inclusiv grijile! Sa ne bucuram de privilegiul 50+ si sa ne rugam s-apucam 60+! Si ia savurează o țuică fiarta, ca reflexiile se digera mai tonic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *